Ultimele stiri

14 vagoane cu substanțe chimice au deraiat în urma unei explozii la Donețk, în Ucraina

Paisprezece vagoane au deraiat duminică seara în regiunea Donețk (estul Ucrainei) în urma unei explozii de origine necunoscută, relatează agenția de presă Ria Novosti.

„Duminică, 22 iunie, o explozie a distrus șinele tronsonului Ilovaisk-Kuteinikovo (calea ferată Donețk) în momentul trecerii unui tren de marfă al RJD'”, s-a precizat astăzi într-un comunicat al companiei ruse.

Deși cele 14 vagoane au deraiat în urma exploziei, nu s-au semnalat victime umane.

Potrivit companiei ucrainene responsabilă de transportul feroviar de mărfuri, garnitura de tren rusă transporta materiale chimice (pirită).

La locul deflagrației a fost deschisă o anchetă. Momentan se desfășoară lucrări de reparație la locul exploziei.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*