Ultimele stiri

A început Festivalul AccesArt, la Timișoara. Timp de trei zile, arta este scoasă în parc

festivalul accesart

Peste 70 de artiști plastici, mai mult de 30 de ateliere de creație, 10 concerte, 8 expoziţii – toate se întâmplă de vineri, 6 iunie, până duminică, 8 iunie, în Parcul Botanic, unde Fundația Rubin organizează a șaptea ediție AccesART, eveniment de tradiție pentru promovarea artelor în rândul timișorenilor.

Pentru trei zile, Parcul Botanic devine locul cu cea mai mare densitate de artiști și evenimente pe metru pătrat.  Vor fi ateliere de pictură plain-air, action painting, machetare, atelierul de supereroi, linogravură, stickere, de la tehnici clasice la cele mai extravagante experimente în artă. Evenimentele au loc zilnic între orele 14,00 și 23,00, iar accesul este liber.

Cea de-a șaptea ediţie AccesART are tema „Prezent continuu”. Vor perfoma artişti vizuali de prim rang, iar timişorenii vor asculta în concerte jazz, muzică experimentală, flamenco, muzică clasică, rock alternativ şi pot viziona trei spectacole de teatru. Alături de Fundaţia Rubin susţin evenimentul 20 de instituţii şi organizaţii culturale locale.

Pe toată durata evenimentului studenții Facultății de Sciologie din cadrul UVT vor face o cercetare sociologică privind participanţii la festival. De asemenea, viitorii sociologi vor realiza un Atelier de Sociologie Vizuală în cadrul căruia, împreună cu timișorenii și copiii lor se va contura harta locurilor artistice din Timișoara și ”harta copilăriei” orașului de pe Bega.

Pentru prima data în cadrul AccesART, arhitecții vor desfășura un atelier de creație  urbană, în care se va contura orașul ideal între zidurile Cetății Timișoara care vor fi construite la scară redusă.  AccesART este recomandat persoanelor între 2 şi +90 de ani. Programul complet este disponibil pe www.accesart.ro. Accesul la toate activităţile din cadrul festivalului este gratuit.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*