Ultimele stiri

Activitatea politică din şcoli discutată la întâlnirea Colegiului prefectural. Ce s-a discutat în contradictoriu

Eugen Dogariu

Activitatea politică din spaţiul unităţilor de învăţământ le dă, în continuare, bătăi de cap politicienilor. Astfel, în cadrul întâlnirii Colegiului prefectural care a avut loc astăzi, subprefectul Zoltan Marossy a adus în discuţie această problemă.

„Întotdeauna sunt discuţii dacă în şcoală e voie să se intre, nu e voie să se intre. Se pot folosi spaţiile publice doar în afara activităţii curente. Domnii şi doamnele directoare nu trebuie să refuze pe nimeni. Până sunt copiii la ore, nu intră nimeni”, a declarat subprefectul.

Cu toate acestea, Cornel Petroman, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, i-a atras atenţia lui Zoltan Marossy că regulamentul cu privire la desfăşurarea activităţii politice în şcolii este unul complicat şi contradictoriu. Inspectorul a afirmat că, în conformitate cu regulamentul de organizare a şcolilor, este interzis orice fel de activitate politică în şcolii, chiar dacă legea naţională permite desfăşurarea acestora după orele de curs ale elevilor.

La această discuţie a luat cuvântul şi prefectul Eugen Dogariu care i-a spus inspectorului general şcolar că trebuie să fie cooperant, dar că nu va fi tolerată niciun fel de susţinere a anumitor partide politice şi că se doreşte o „atitudine echidistantă şi respectarea competitorilor”.

1 Commentariu pe Activitatea politică din şcoli discutată la întâlnirea Colegiului prefectural. Ce s-a discutat în contradictoriu

  1. Astia s-au tampit de tot…ma scuzati. Cum adica au voie sa faca politica in scoli dupa ce copiii termina orele? Pai nu mai au unde sa se intalneasca?

Dă-i un răspuns lui cristian Anulează răspunsul

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*