Ultimele stiri

Acuzațiile aduse de DNA lui Titu Bojin și Marcel Mihoc

Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș, a fost lăsat în stare de libertate după 11 ore de audieri, dar se află sub control judiciar. De cealaltă parte, consilierul județean Marcel Mihoc a fost reținut pentru 24 de ore.

Titu Bojin este cercetat pentru 4  infracțiuni de instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit; 2 infracțiuni, ambele săvârșite în formă continuată, de instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (4 acte materiale, respectiv 3 acte materiale); 2  infracțiuni săvârșite în formă continuată, de folosire a influenței sau autorității în calitate de persoană care deține funcție de conducere într-un partid, pentru obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul prevazută – art. 13 din Legea nr. 78/2000 (3 acte materiale, respectiv 4 acte materiale).

Titu Bojin este pus sub control judiciar pe o durata de 60 zile (începând cu data de 11.12.2014 până la data de 08.02.2014, inclusiv).  În tot acest timp, Bojin trebuie să se prezinte la DNA – Structura Centrală și la Poliția Remetea Mare, ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată DNA – Structura Centrală și Poliția Remetea Mare cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la Poliția Remetea Mare, jud. Timiș conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent; să nu ia legatură cu celelalte persoane ce fac obiectul prezentei cauze și care dețin calitatea de suspecți; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Dacă președintele CJT încalcă aceste reguli, ar putea fi arestat la domiciliu sau chiar pus sub arest preventiv.

Marcel Mihoc, arestat pentru 24 de ore, este acuzat de 17 infracțiuni de instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, 1 infracțiune săvârșită în formă continuată de instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (4 acte materiale) și 13 infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Lista cu infracțiunile de care sunt acuzați Marcel Mihoc și Titu Bojin a fost întocmită de procurorii anticorupție DNA.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*