Ultimele stiri

Alee Culturală printre copacii de la Muzeul Satului Bănățean, în cadrul Festivalului Plai

canapeaua plai

Între 12 – 14 septembrie, în ograda Muzeului Satului Bănățean, festivalul PLAI adună prieteni, 45  la număr, cu proiecte noi și vechi. Printre copaci, pe aleea special amenajată, Aleea Culturală, se vor desfășura sute de activități, pe alese și concepute cu drag, programul fiind foarte stufos.

Adulți și copii se vor juca, vor picta și desena, vor citi, vor povesti și asculta povești, vor pedala și vor căuta comori, se vor relaxa cu yoga și yumeiho, vor învăța să facă fotografii frumoase și se vor bucura de filme bune. Cei interesați vor putea deveni DJ pentru câteva momente, iar cu toții vor avea șansa să facă fapte bune ajutați de cei 10 Negri Mititei sau “plimbări” prin Banatul uitat. Ateliere despre ce și cum se reciclează și colectare de hârtie, carton și cartușe de imprimantă făcute de cei de la ECO CLUB.  Asociația Pet Hope va  intermedia adopția de căței fără stăpâni, așadar iubitorii de animale sunt așteptați la standul acestora.

Khamsa este titlul expoziției de fotografie a lui Csaba Teleki, iar imaginile vor fi agățate în casa din Bata, numită la PLAI Curtea cu Fotografii. #CulturăAccesibilizată este un proiect născut din ideea de a facilita accesul la cultură în mod egal tuturor consumatorilor, inclusiv persoanelor cu dizabilități, proiect dezvoltat împreună cu Ceva de Spus. Astfel, în spațiul dedicat lor, persoane cu diverse forme de dizabilitate vor povesti despre experiențele, realizările, nevoile și obstacolele întâlnite. Se va socializa, se vor crea conexiuni, iar vizitatorii vor avea ocazia să experimenteze cum este să fi o persoană cu dizabilitate folosind bastonul sau căruciorul cu rotile.

An de an Penitenciarul Timișoara ne-a obișnuit cu tot soiul de activități: teatru, muzică, pictură, ateliere meșteșugărești. Arta circului, realizarea de portrete în cărbune, ateliere de decorare a sacoșelor cu mesaje eologice ( în colaborare cu ECO CLUB ), ateliere de artă teatrală  își fac loc în programul lor de anul acesta.

Puteți fi alături de ei, bucurându-vă de activități frumoase, testându-vă creativitatea și îndemânarea sau pur și simplu învățând lucruri noi,  în fiecare dintre cele 3 zile de festival, înainte de începerea concertelor de la Scena Mare sau strecurate printre momentele de dans, teatru sau muzică de la Scena 2.

Programul complet al Festivalului Plai poate fi consultat AICI!

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*