Ultimele stiri

Alfred Simonis despre Nicolae Robu: „Agentul 001 din Primăria Timişoara a intrat în campanie electorală de mult timp. Şi tot de atunci a uitat că are de administrat un oraş”

Pesedistul Alfred Simonis lansează un apel bilunar către Primarul Municipiului Timișoara, Nicolae Robu.

„Agentul 001 din Primăria Timişoara a intrat în campanie electorală de mult timp. Şi tot de atunci a uitat că are de administrat un oraş. În 2012, s-a prezentat în faţa Dumnevoastră, a timişorenilor, cu un slogan: „Schimbarea în bine depinde de tine”. I-aţi acordat toată încrederea sperând că lucrurile se vor îndrepta şi oraşul nostru va redeveni ceea ce a fost odinioară. Acum, schimbarea în bine nu mai depinde de noi, de timişoreni, ci de Nicolae Robu. Prea ocupat cu promovarea lui Klaus Iohannis şi cu „înjurăturile” fără temei la adresa Guvernului (principală temă de campanie electorală), Robu a uitat de schimbarea în bine”, scrie Simonis pe contul său de Facebook.

În postarea de pe rețeaua de socializare, Simonis amintește câteva dintre promisiunile nerealizate din 2012 ale primarului Nicolae Robu.

„Construcţia sălii polivalente (Nerealizată. S-a pierdut organizarea Campionatului European de baschet feminin)
Construţia subpasajului Operei (Nerealizat, deşi s-au dat la schimb terenuri de milioane de euro)
Scăderea preţului gigacaloriei (Se pregăteşte să mărească preţul)
Amenajarea portilor de intrare in oraş (Nerealizat, arată execrabil)
Construcţia unui stadion modern de fotbal (Nerealizat, nu s-a început nici proiectul)”.

1 Commentariu pe Alfred Simonis despre Nicolae Robu: „Agentul 001 din Primăria Timişoara a intrat în campanie electorală de mult timp. Şi tot de atunci a uitat că are de administrat un oraş”

  1. consilierul rosu // 6 octombrie 2014 a 14:13 // Răspunde

    o parte din aceste proiecte le-ati votat impreuna cu primarul, cand erati in USL…..
    demagogia asta de doi bani nu merge in Banat, baiete

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*