Ultimele stiri

ANAF va opri activitatea şi va sigila spaţiul comercianţilor care nu emit bon fiscal, de la 1 martie

Inspectorii Direcţiei Antifraudă vor sigila, de la 1 martie, punctul de lucru al comercianţilor prinşi că nu utilizează casele de marcat fiscale sau nu emit bon fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, pe durata suspendării activităţii, cu amenzi între 10.000 şi 15.000 lei.

Fiscul va dispune suspendarea activităţii operatorului economic în punctul de lucru pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi trei luni, dacă constată încălcarea uneia dintre obligaţiile de dotare cu aparate de marcat electronice fiscale, achiziţionate doar de la distribuitori autorizaţi sau unităţi acreditate, utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, emiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, respectiv emiterea de bonuri cu o valoare care corespunde realităţii, precum şi întocmirea de documente justificative pentru sumele de bani introduse/extrase în/din sertarul casei de marcat, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Astfel, de la 1 martie 2015 intră în vigoare procedura de sigilare a punctului de lucru al comerciantului dacă activitatea sa este suspendată de către Fisc.

Pentru încălcarea obligaţiilor menţionate, inspectorii vor aplica amenzi cuprinse între 10.000 de lei şi 15.000 de lei, însă dacă la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor există sume deţinute fără a putea fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special sau prin chitanţe, banii se confiscă, caz în care amenzile se situează între 2.000 lei şi 4.000 lei.

La data suspendării, unitatea este sigilată de echipa de control şi se afişează la loc vizibil un anunţ cu textul „Activitate suspendată de Antifraudă – ANAF pentru neemiterea bonurilor fiscale”, iar pe durata măsurii respectiva locaţie rămâne sigilată. Mai multe AICI.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*