Ultimele stiri

Angajări la Spitalul Județean din Timișoara. Peste o sută de posturi, scoase la concurs

spitalul judetean timisoara

După aproape cinci ani în care nu s-au putut face angajări în spitalele de stat din Timișoara, dar și din întreaga țară, iată că din vara lui 2014 Ministerul Sănătății a deblocat primele posturi. Așa se face că, în toamna anului trecut, la Spitalul Județean Timișoara au fost scoase la concurs peste 70 de posturi, iar la începutul acestui an vor mai fi angajate alte 118 persoane.

În acest sens, cel mai mare spital din vestul țării organizează concursuri pentru ocuparea posturilor vacante. Astfel, potrivit reprezentanților unității medicale, sunt disponibile următoarele posturi: 58 de asistente, 20 de infirmiere, 17 de îngrijitoare, șapte de brancardieri, unul de kinetoterapeut, unul de psiholog, unul de asistent social, două de registratori medicali, unul de statician medical și trei de muncitori calificați.

Doritorii pot depune dosarul de înscriere în concurs până în data de 14 ianuarie, urmând ca în data de 23 ianuarie să aibă loc proba scrisă, iar în 28 ianuarie, proba practică și proba de interviu. Rezultatele vor fi afișate în data de 29 ianuarie.

Mai multe informații despre cum puteți participa la concursurile organizate la Spitalul Județean Timișoara sunt disponibile AICI!

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*