Ultimele stiri

Angajații de la Serviciul de Ambulanță al Județului Timiș, cei mai pregătiți din țară

serviciu ambulanta

Locuitorii din județul Timiș pot să stea liniștiți pentru că sănătatea lor este pe mâini bune! Și asta pentru că medicii, asistentele și ambulanțierii care lucrează în cadrul Serviciului de Ambulanță al Județului Timiș au demonstrat că sunt cei mai buni din țară.

Aceștia au participat la Concursul Național de Ambulanțe de Urgență din România, care s-a desfășurat în perioada 11 – 15 iunie la Mamaia, unde s-au clasat pe primul loc.

Leonida Iancu, directorul Serviciului de Ambulanță al județului Timiș, a afirmat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că ceea ce s-a întâmplat la Constanța reprezintă o performanță remarcabilă. „La fiecare ediție la care am participat ne-am situat pe podium, dar de data aceasta, ne-am întrecut pe noi înșine, și asta pentru că am obținut locul întâi la ambele probe, și la resuscitare, și la politraumă, la o diferență mare de locul doi. Asta înseamnă că suntem pregătiți să intervenim și în viața de zi cu zi, să salvăm vieți”, a spus Leonida Iancu.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*