Ultimele stiri

Antonescu: Suntem poate în cel mai delicat moment al relaţiilor internaţionale din perioada de după Războiul Rece

Crin Antonescu, președintele PNL a declarant astăzi că partidul pe care îl conduce propune consultări între liderii partidelor parlamentare, premier şi preşedinte pe chestiunea din Crimeea şi pe tema schimbărilor geopolitice. Acesta a afirmat că relațiile internaționale se află în unul dintre cele mai delicate momente de după Războiul Rece.

“Suntem poate în cel mai delicat moment al relaţiilor internaţionale din perioada de după Războiul Rece. Gestul Kremlinului de astăzi de a declara anexarea Crimeii, ca şi o serie de alte declaraţii foarte grave făcute de preşedintele rus, Vladimir Putin, schimbă nu doar ordinea de drept în relaţiile internaţionale, ci şi toate raporturile politice care au funcţionat în ultimii ani. Suntem în faţa unei tensiuni majore în relaţia dintre Federaţia Rusă şi zona european şi euroatlantică”, a declarat Antonescu, citat de Mediafax.

Liderul PNL a susţinut că România trebuie să fie “una dintre vocile cele mai active ale NATO şi ale UE în raport cu modificarea situaţiei geopolitice în această parte a lumi”.

“Afirmăm clar că referendumul din Crimeea a fost ilegal şi ilegitim şi că anexarea acestei părţi a teritoriului Ucraine contravine dreptului internaţional. România trebuie să susţină acele sancţiuni pe care SUA şi UE le au în vedere la adresa celor care au instrumentat acest proces”, a mai spus Antonescu în acest context.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*