Ultimele stiri

Aproape 70 de organizații PNL din Timiș au conducere monocefală cu acte în regulă

PNL

E oficial! În 68 de organizații PNL din Timiș există conducere monocefală. Copreședintele PNL Timiș, Nicolae Robu, a anunțat că în aceste localități actele au fost deja senate.

„Am avut o întâlnire cu primarii la Sânnicolau Mare şi joi o ședință a comitetului executiv. Vă pot spune că avem conduceri monocefale în 69 de unităţi administrativ-teritoriale, cu documente în regulă cu procese verbale de agreare a unei persoane ca președinte de organizație. Există un număr important de organizații unde agreerea e deja atinsă, dar încă nu s-au întocmit dosarele”, spune liberalul.

Deși încă mai sunt locuri în care liderii PNL Timiș n-au reușit să-i aducă pe cei din vechiul PDL și din fostul PNL la un punct de vedere comun, se pare că negocierile nu vor mai dura mult. Până la vacanța de vară fuziunea ar trebui să fie gata, anunță Nicolae Robu.

“Există și câteva unități în care va trebui să purtăm discuții la vârf cu responsabilii pentru a-i face să înțeleagă că nu mai continuăm mult cu această modalitate de conducere bicefală. Până la vacanța de vară, peste tot, în județul Timiș, vom avea conducere monocefală”.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*