Ultimele stiri

Apropiaţii lui Ilie Bertea spun că ambulanţa a ajuns prea târziu pentru a-i mai salva viaţa. Ce declară ISU

Ilie Bertea

Moartea neaşteptată a consilierului judeţean de Timiş, Ilie Bertea, a dus şi la dispute între colegii acestuia şi Serviciul de Ambulanţă din Timiş. Consilierul, din partea PP-DD, a murit la petrecerea de 8 Martie, a partidului său. Acesta a căzut din picioare în timp ce dansa.

Conform declaraţiilor celor prezenţi la faţa locului, serviciul de ambulanţă a ajuns la locul incidentului mult prea târziu, la aproximativ 26 de minute, după apelul la 112. Desigur, astfel s-a născut şi ipoteza dacă viaţa lui Ilie Bertea ar fi putut fi salvată, în cazul în care medicii ar fi ajuns la el mai devreme.

Cu toate acestea, ISU Banat prezintă altfel cele întâmplate şi susţine că serviciul de ambulanţa s-a prezentat în 8 minute de la apelul la 112.

„În seara de 8 martie 2014, ora 21.21, dispeceratul comun ISU-SAJ a primit o solicitare pentru o urgenţă medicală, pe strada Circumvalaţiunii nr. 8/10 din municipiul Timişoara. Conform primelor informaţii, pacientul era un bărbat în vârstă de 53 de ani, bolnav de diabet, aflat în stare de inconștiență. În momentul preluării cazului, medicul coordonator din dispeceratul comun ISU-SAJ a trimis la faţa locului primul echipaj disponibil, o unitate de terapie intensivă mobilă SMURD, care s-a eliberat la ora 21.25, după ce a predat un pacient la Spitalul Municipal Timişoara. Ambulanţa a fost redirecţionată imediat spre cazul de pe strada Circumvalaţiunii, unde a ajuns la ora 21.29, adică la 8 minute de la înregistrarea primului apel în dispeceratul comun ISU-SAJ. Echipajul a efectuat manevre de resuscitare până la ora 22.10, după care a fost declarat decesul prin stop cardiorespirator iresuscitabil”, au comunicat oficialii ISU Banat.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*