Ultimele stiri

Aşa cum a anunţat Timişoara Online în februarie, PNL vrea să intre în PPE

UE

Încă din luna februarie, Timişoara Online anunţa că PNL doreşte să se integreze în PPE, iar acum, că alegerile europarlamentare au luat sfârşit, Crin Antonescu a afirmat că doreşte ca partidul său să se afilieze cu Partidul Popular European.

Tot astăzi, liberalii au votat pentru intrarea PNL în PPE, iar conform Mediafax, purtătorul de cuvânt al Partidului Popular European, Kostas Sasmatzoglou, a afirmat că, dacă conducerea PNL va trimite la timp documentaţia necesară, demersurile vor începe de săptămâna viitoare.

Discuţiile pe această temă au început cu luni în urmă, iar preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a fost cel care a negociat această integrare. Chiar dacă aceste discuţii se desfăşurau, Nicolae Robu, vicepreşedinte al PNL, nu ştia nimic despre aceste negocieri în februarie, când Timişoara Online anunţa viitoarea afiliere.

„Nu am ştiut despre discuţia avută de domnul Sorin Frunzăverde, dar e variantă de analizat pentru PNL, în ideea aceasta, la nivel european, de coagulare a forţelor de dreapta. Noi, la nivel de PNL, nu am luat nicio decizie în acest sens şi nici măcar nu am introdus pe agenda noastră de dezbatere subiectul, dar la nivel de persoane, personalităţi din PNL, este avut în vedere”, a afirmat, atunci, Nicolae Robu.

Constantin Ostaficiuc, preşedintele PDL Timiş, reprezentant al unui partid care deja este în PPE a afirmat, astăzi, pentru Timişoara Online: „Este un lucru foarte bun şi un pas către unificarea dreptei”.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*