Ultimele stiri

Astăzi debutează cea de-a treia ediţie a Festivalului de Jazz al Timişoarei. Artiştii Jazz TM vorbesc despre întâlnirea cu România

jazz tm

 

Azi debutează cea de-a treia ediție a festivalului JAZZ™, care aduce în Piața Victoriei din Timișoara nume importante din jazzul mondial și artiști români de referință. Artiștii prezenți pe scena festivalului sunt câștigători ai numeroase premii Grammy, inovatori ai scenei de jazz și artiști români în plină ascensiune.

Aufgang, trupa care va concerta în prima seară a festivalului, începând cu ora 20:00, a rememorat prima întâlnire cu publicul din România și se declară foarte entuziasmați să cunoască timișorenii. „Este a doua oară când venim în România. Prima dată am venit în 2011, la București, la Festivalul Enescu. Am păstrat amintiri frumoase de la acel concert. Românii sunt foarte educați și dornici să descopere muzică nouă. Ne mai amintim și cât de calzi și buni au fost oamenii cu noi și suntem foarte încântați să revenim cu noul nostru spectacol.”, au declarat ei la sosirea în Timișoara.

Liv Warfield spune că încă nu a experimentat România și că abia așteaptă să învețe cât mai multe în timpul șederii pe plaiurile bănățene. Despre proiectul pe care îl va prezenta în cea de-a doua seară de festival, pe 4 iulie, începând cu ora 22.30: „În primul rând, ne place să ne jucăm unii cu ceilalți. E foarte important! Ne străduim să facem fiecare experiență foarte diferită. Trompetele aduc o sinergie întregului mix… E o nebunie! Sincer, o zi de muncă cu cei de la Hornz nu este chiar muncă. Chiar ne distrăm, așa că timpul zboară.”

Unul din membrii The Ruff Pack are rădăcini românești, iar trupa are colaborări strânse cu o cântăreață de origine română. „New York este un oraș atât de internațional. Întâlnești oameni din atât de multe locuri. Sunt norocos să lucrez cu marea cântăreață de origine română, Ioana Vîntu. Mi-a făcut o introducere grozavă în cultura românească, dar și a mâncării! Steph mi-a vorbit despre București, pentru că el a avut acolo un spectacol într-un club, alături de saxofonistul Pepe Auer. Publicul a fost foarte atent și apreciativ. Așa că toți abia așteptăm să experimentăm toate astea! Să nu uit, bunicul lui Steph este din România, adică o chestiune de familie, ca să zic așa.”

Festivalul se desfăşoară între 3 – 5 iulie în Piaţa Victoriei.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*