Atac dur al PSD Timis la adresa actualului presedinte al CJT Titu Bojin
Titu Bojin a demonstrat că nu se ridică la nivelul unei organizații politice solide și performante, așa cum e PSD Timiș. Niciodată liderii PSD nu au părăsit și nici nu au trădat partidul, acceptând deciziile forurilor statutare. Lista candidaților PSD Timiș pentru Consiliul Județean a fost votată în unanimitate și se bucură de susținerea structurilor teritoriale, a primarilor, a consilierilor noștri și cu siguranță a simpatizanților, a oamenilor care ne-au votat mereu.
Cu regret constatăm că domnul Bojin alege calea traseismului și a pus interesul personal mai presus de cel al partidului. Ultima încercare a lui Titu Bojin de azi, când a transmis presei o informație falsă și anume că nu mai face parte din PSD ca urmare a excluderii sale din organizația Remetea Mare, demonstrează, fără echivoc, cât de mult s-a îndepărtat de valorile social-democrate și de oamenii care l-au susținut pentru a ocupa poziții cheie în acest județ. Nimeni nu l-a exclus pe Titu Bojin din PSD Timiș, el s-a autoexclus moral și politic.
Afirmatiile de mai sus apartin PSD Timis si au fost trimise intr-un comunicat pe adresa redactiei.
Scrie un comentariu