Ultimele stiri

Atenție! Cad bucăți de tencuială de pe fațada Operei

opera nationala din timisoara

Pericol de accident în Piața Victoriei! Fațada Operei a ajuns atât de degradată încât au început să se desprindă primele bucăți de tencuială de pe clădire. A fost nevoie de intervenția Poliției Locale pentru securizarea zonei.

Incidentul s-a petrecut miercuri seara. Din cauza ploilor, o parte din tavanul imobilului s-a umflat și a cedat presiunii, bucăți întregi de tencuială căzând pe pavajul din Piața Victoriei. Din fericie, la momentul respectiv, nimeni nu a trecut prin zona, așa că n-au existat accidente. Acum, polițiștii locali au luat măsuri. Au întins o panglică care să atenționeze trecătorii de pericolul ce îi paște.

Vă reamintim că reprezentanții municipalității fac planuri pentru reabilitarea fațadei clădirii, dar că situația stă la stadiul de plan căci banii pentru reabilitare trebuie să vină de la Ministerul Culturii, instituția căruia îi aparține clădirea. Administrația locală spune că nu își permite o lucrare de o asemenea anvergură, dar a alocat în acest an 180.000 de lei din bugetul local, bani ce vor merge pentru realizarea documentaţiilor necesare lucrării.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*