Ultimele stiri

Autovehiculele abandonate din Timișoara pot fi ridicate doar prin urmarea pașilor prevăzuți de lege

Ca urmare a campaniei demarate la mijlocul lunii martie 2016 referitoare la sesizarea de către cetățeni a autovehiculelor abandonate de pe raza Municipiului, Poliția Locală Timișoara a înregistrat un număr de 280 sesizări referitoare la un număr de 625 autovehicule posibil abandonate. Dintre acestea, în cazul a 351 de autovehicule au fost aplicate somații conform Legii 421/2002, iar celelalte 274 sunt în diferite stadii de verificare, fie nu se încadrează, fie sunt în faza de identificare a proprietarilor. Poliția Locală Timișoara apreciază efortul depus de timișoreni care s-au implicat activ în această campanie și au transmis un număr mare de sesizări. Trebuie însă menționat încă o dată că Poliția Locală Timișoara efectuează verificările cu privire la autovehiculele abandonate sau fără stăpân în conformitate cu prevederile Legii 421/2002, în care se specifică faptul că trebuie urmată o anumită procedură, iar nerespectarea pașilor descriși în lege reprezintă un abuz. Simpla sesizare a unui autovehicul ca fiind abandonat nu înseamnă că imediat acesta este ridicat. Reamintim că potrivit Legii 421/2002, vehicul fără stăpân este vehiculul de orice categorie, fără plăcuță de înmatriculare sau alte marcaje oficiale, staționat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, al cărui proprietar sau deținător legal este necunoscut. Conform aceluiași act normativ, vehicul abandonat este vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale de cel puțin un an, al cărui proprietar sau deținător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice, determinate de starea improprie circulației acestuia pe drumurile publice, din care rezultă intenția neechivocă a proprietarului sau a deținătorului legal de a renunța la exercitarea drepturilor sale asupra vehiculului. Potrivit legii, procedura pentru ridicarea vehiculelor abandonate sau fără stăpân de pe domeniul public sau privat al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale se bazează pe o metodologie care implică întocmirea a numeroase documente şi respectarea termenelor pentru ducerea lor la îndeplinire, iar acestea pot dura până la câteva luni de zile.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*