Ultimele stiri

Averea lui Dan Voiculescu

În urmă cu o lună, judecătorii au decis să pună sechestru pe o partea din averea lui Dan Voiculescu. Omul de afaceri nu se mai poate folosi de terenurile pe care le deţine în zona Băneasa, dar nici de acţiunile pe care le are la diverse companii. Magistraţii au cerut autorităţilor să verifice şi bunurile pe care Dan Voiculescu le-a trecut pe numele celor două fiice ale sale. Astfel încât să fie acoperit prejudiciul estimat la 60 de milioane de euro, informează Digi24.ro.

Cel mai nou complet de judecată din dosarul ICA este şi cel care a dispus sechestrul pe mare parte din averea lui Dan Voiculescu. Astfel, familia Voiculescu nu poate înstrăina 3 hectare si jumătate de teren din cartierul Băneasa, baza de agrement din aceeaşi zonă, aproximativ 10 milioane de acţiuni la Compania de Cercetări Aplicative şi investiţii, şi 5.300 de acţiuni la Grupul Grivco, precizează aceeași sursă.

Potrivit Top 300 Capital, averea lui Dan Voiculescu a scăzut drastic după măsurile de sechestru impuse de instanţe şi problemele cu justiţia pe care le-a avut în ultima perioadă. Dacă în 2012 era estimată la 1 miliard şi jumătate de euro, editorii de specialitate susţin că averea omului de afaceri ar fi în prezent de „numai” 360 de milioane de euro.  

Ziua de vineri, 8 august, marchează punctul final în procesul ce vizează privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare. Procurorii cer o pedeapsă de zece ani de închisoare pentru omul de afaceri, în timp ce pedeapsa dată de prima instanţă a fost de cinci ani de închisoare cu executare. Decizia de vineri este definitivă.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*