Ultimele stiri

Bănuiţi de furt din garaj, depistaţi în flagrant de poliţişti

Doi tineri au fost depistaţi de poliţiştii Secţiei 2 Timişoara, la scurt timp după ce au sustras bunuri dintr-un garaj. Prejudiciul a fost recuperat de poliţişti, iar pe numele bănuiţilor a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

La data de 08 mai a.c., poliţiştii Secţiei 2 Timişoara au fost sesizaţi să se deplaseze pe strada Ştefan Octavian Iosif unde se află două persoane despre care există suspiciuni că sustrag bunuri din garaje.

Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au efectuat verificări, depistând doi tineri de 15 şi 20 de ani, care prezentau semnalmentele oferite de reclamant.

În urma investigaţiilor, poliţiştii au stabilit că cei doi ar fi sustras dintr-un garaj un electromotor şi un alternator, cu intenţia de a le valorifica.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind predate persoanei păgubite.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, poliţiştii continuând cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a tinerilor.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*