Ultimele stiri

Băsescu: Niciodată nu mi-a dat prin cap şi nu am acceptat ideea să îmi abandonez mandatul

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că niciodată nu i-a ”dat prin cap” şi nu a ”acceptat ideea” să îşi abandoneze mandatul, iar momentul anunţului că va demisiona în cinci minute, din 2007, însemna: ”Băieţi, aveţi un candidat care să mă poată bate? Că vă bat în alegeri prezidenţiale”, informează Mediafax.

Preşedintele a amintit, într-o emisiune la TVR 1, că a folosit anunţul demisiei, o singură dată, când ştia că referendumul este o catastrofă pentru cei care o fac, în 2007, când s-au aliat toate partidele şi au votat suspendarea sa din funcţie.

”Înainte de vot, am avut impresia că îi mai pot opri, dând semnalul cu cinci minute, dacă se votează suspendarea. Asta, tradus pentru politicieni, trebuia să fie: Băieţi, aveţi un candidat care să mă poată bate? Că vă bat în alegeri prezidenţiale. Nu am reuşit să îi conving să renunţe la vot”, a spus Traian Băsescu, precizând că aceasta este ”traducerea corectă” a gestului cu anunţul demisiei sale în cinci minute, din 2007.

Băsescu a continuat: ”Ştiam că nu are nimeni un candidat, la acea oră, care să mă poată bate. Ca dovadă, şi referendumul, l-am câştigat atunci cu aproape 80%. Eu am dat un mesaj politic, dar niciodată nu mi-a dat prin cap şi nu am acceptat ideea să îmi abandonez mandatul, pentru că este ruşinos ca un şef de stat să îşi abandoneze mandatul fără un motiv”.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*