Ultimele stiri

Bătaie de JOC la Spitalul Județean Timișoara. Ce a pățit nepotul unui pacient care a murit în unitatea medicală

spitalul judetean timisoara

La Spitalul Județean Timișoara, pacienții și familiile acestora nu plătesc materiale sanitare și medciamente în unitatea medicală doar teoretic. Acest lucru o demonstrează cazul unui tânăr din Timișoara, nepotul unui pacient care a fost internat la sfârșitul anului trecut în Clinica de Chirurgie II.

Bunicul acestuia a suferit o operație, dar înainte de intervenție medicii le-au recomandat membrilor familiei să cumpere o pensă în valoare de peste 2.000 de lei, pe care unitatea medicală nu o avea. Familia pacientului a acceptat, astfel că pensa a fost comandată de la o firmă din București. Din păcate, pacientul a murit după o săptămână de la operație.

„Nu aș dori să comentez prea mult cauzele decesului pentru că oricum nimeni nu îl va mai aduce înapoi, dar supărat fiind că am și plătit o grămadă de bani am hotărât să recuperăm banii pe care i-am plătit. Astfel, am făcut un referat către spital cu actele necesare conform legii. De aici a început problema, se pare că firma care livrează produse medicale pentru spital „cu recomandare” a uitat să emită și factura pentru obiectul livrat și abia la lungi insistențe, la o lună de la data operației a fost emisă și o factură”, povestește Vasile Dragoș Ionuț, nepotul pacientului decedat.

Astfel, pentru că factura nu a fost emisă în perioada în care pacientul a fost internat, familia acestuia nu a mai putut să-și recupereze banii cheltuiți pe dispozitivul medical.

Conducerea Spitalului Județean Timișoara a deschis o anchetă pentru a stabili cine este vinovat pentru faptul că factura nu a fost emisă la timp.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*