Ultimele stiri

Bicicletele din stațiile RATT vor putea fi împrumutate gratuit pe durată limitată! Ce mai trebuie să stii despre modalitatea de închiriere

Mult așteptatul proiect pe bani europeni, prin care timișorenii pot închiria biciclete pentru a se deplasa de la o stație RATT la alta, este aproape de a fi recepționat. Luni va avea loc prima întâlnire a reprezentanților municipalității cu cei ce au implementat proiectul, iar în luna următoare se vor face și ultimele retușuri, astfel ca în luna mai, timișorenii să poată folosi vehiculele.

Primele biciclete au apărut deja în stațiile RATT de la Catedrală, de la Poșta Mare și de la Mall. Celelalte vor fi amplasate ulterior, după ce Regia Autonomă de Transport Timișoara va face și ultimele reglaje ale vehiculelor.

De curând, primarul Nicolae Robu anunța că recepția urmează să aibă loc. „Avem recepția peste două săptămâni și dacă vor fi obiecții mai este o lună pentru remedierea lucrurilor. (…) Dacă peste două săptămâni vom avea recepția finală, atunci le dăm drumul, dacă se mai fac remedieri după recepție se va amâna momentul în care îi dăm drumul”. Se pare însă că lucrurile nu stau perfect, așa că timișorenii vor mai aștepta până ce vor putea circula de la o stație RATT la alta, cu bicicleta, acest lucru având să se întâmple, cel mai sigur, în luna mai. Motivul? Ei bine, firma ce a implementat proiectul mai trebuie să aducă o serie de îmbunătățiri stațiilor ce vor face posibilă închirierea de biciclete.

Oricum, momentan nu sunt puse la punct nici detaliile legate de modalitatea în care bicicletele vor putea fi închiriate. Deși cea mai vehiculată variantă ar părea a fi închirierea cu cardurile RATT, reprezentanții municipalității iau în acest moment în considerare și varianta închirierii bicicletelor cu carduri special destinate acestora.

Mai mult, se pare că gratuitatea de închiriere a vehiculelor va fi limitată. Nefiind biciclete de agrement, acestea vor putea fi luate din stație pe o durată limitată, echivalentă cu durata de transport între una, două sau trei stații, apoi se va percepe o taxa pentru fiecare oră în care bicicleta nu a fost plasată într-una din stațiile următoare.

Valoarea totală a proiectului prin care municipalitatea le oferă timișorenilor transport între stațiile de transport în comun prin intermediul unui proiect intermodal este de 7,5 milioane de lei cu TVA inclus.

1 Commentariu pe Bicicletele din stațiile RATT vor putea fi împrumutate gratuit pe durată limitată! Ce mai trebuie să stii despre modalitatea de închiriere

  1. „ce mai trebuie sa stii despre modalitatea de inchiriere” – scrie in titlu. „Oricum, momentan nu sunt puse la punct nici detaliile legate de modalitatea în care bicicletele vor putea fi închiriat” – scrie in text. Acu’, noi, cititorii aia putini, ce naiba sa intelegem?

Lasă un răspuns la vai de noi Anulează răspunsul

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*