Ultimele stiri

Binecunoscutul medic timişorean Viorel Bucuraş se zbate în continuare între viaţă şi moarte. Ce vrea să facă familia

viorel bucuras

Binecunoscutul medic timişorean Viorel Bucuraş se zbate, în continuare, între viaţă şi moarte. Şeful Clinicii de Urologie de la Spitalul Judeţean Timişoara a suferit un stop cardio-respirator, în urmă cu două săptămâni, iar astăzi, un avion sanitar îl va transporta la o clinică de recuperare din Germania. Totul la dorinţa familiei, care a luat această decizie văzând că starea de sănătate a medicului nu se îmbunătăţeşte.

„Va fi transferat astăzi la o clinică de stat din Germania, aceasta a fost dorinţa familiei şi noi cu toţii am acceptat, fiind vorba de o clinică de recuperare şi să sperăm într-o evoluţie pozitivă. Medicul Viorel Bucuraş este ventilat, intubat, stare stabilă, fără modificări majore faţă de ultimele zile. Este în stare gravă. Dacă permit condiţiile metro, în după-amiaza aceasta se va face transferul”, a anunţat Marius Craina, directorul Spitalului Judeţean Timişoara.

Medicul Viorel Bucuraş a fost internat în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă de la „Judeţean”, după ce a suferit un stop cardio-respirator în timp ce consulta un pacient în spital.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*