Ultimele stiri

Buletinele de vot sunt pregătite în Timiș

Pregătirile sunt pe ultima sută de metri în ceea ce privește primul tur al alegerilor prezidențaiale ce va avea loc în 2 noiembrie. Și în Timiș pregătirile se apropie de final, astfel că, la această oră buletinele de vot sunt deja numărate și împachetate și așteaptă doar să fie ridicate.

Diferit de ceea ce s-a întâmplat în anii trecuți, începând de anul acesta, conform subprefectului de Timiș, buletinele vor fi distribuite la număr. Astfel dacă până acum acestea erau împărțite în topuri, neținându-se cont de numărul de alegători de la fiecare secție, iată că de acum acestea vor fi distribuite în număr fix, cu o marja de 10% de bilete în plus.

„La ora aceasta buletinele de vot sunt renumărate și împachetate. De anul acesta există o decizie care ne obligă să împărțim buletinele fix la număr”, a declarat subprefectul  Zoltan Marrosay.

De asemenea, s-au luat măsuri și în ceea ce privește secțiile de votare. Președinții acestora au fost deja stabiliți, iar acum se pregătesc măsurile de siguranță. Astfel, Timișoara fiind un oraș universitar, se pare că autoritățile se așteaptă ca în 15 secții de votare cei ce votează pe listele suplimentare să fie într-un număr foarte ridicat. În acest sens, se anunță o atenție deosebită asupra acestor locații.

Distribirea buletinelor de vot se va face la Liceul Agricol.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*