Ultimele stiri

Bulevardul 20 decembrie 1989 va fi lărgit la patru benzi! Pentru asta, clădirea Liceului de Artă va fi demolată

Liceul de Arte Plastice

Municipalitatea înaintează tot mai mult cu pregătirile pentru Inelul 1 de circulație din zona centrală. În acest sens, pentru fluidizarea traficului spre acest inel s-ar impune lărgirea la patru benzi a bulevardului 20 decembrie 1989. Deși acest lucru ar părea imposibil deoarece este împiedicat de clădirea Liceului de Arte Plastice, se pare că municipalitatea a găsit soluția: demolarea imobilului, totală sau parțială.

Chiar dacă terenul pe care se află clădirea Liceului de Artă este proprietate privată, se pare că acest lucru nu presupune o problemă. Ciprian Jichici de la PNL, preşedintele Comisiei de Urbanism, a declarat, vineri, că administraţia locală va primi gratuit de la proprietari  terenul de care are nevoie în zona centrală.

Pentru că respectiva clădire se afla în zonă de protecție și nu putea fi demolată, s-a făcut un studiu care a fost prezentat Ministerului Culturii pentru ca acesta să decidă dacă se pot realiza dezmembrări și demolări. Răspunsul favorabil a venit acum câteva zile, așadar, primul pas spre viitoarea fluidizare a traficului din zonă, fiind făcut.

“La începutul anului 2014, Consiliul Local a dat o hotărâre prin care a împuternicit Executivul Primăriei să realizeze un acord cu proprietarii terenului cuprins între străzile Mihai Eminescu – C.D. Loga – Patriarh Miron Cristea – 20 Decembrie 1989 privind cedarea unei suprafeţe de teren de aproximativ 400 de metri pătraţi necesară lărgirii la patru benzi a bulevardului 20 decembrie 1989, pe porţiunea cuprinsă între bulevardele Loga şi Mihai Eminescu. Unul dintre impedimentele care a existat este cel legat de clasificarea zonei respective, cultural şi monumetal. În urmă cu câteva zile, Ministerul Culturii prin Direcţia Judeţeană de Cultură, a acceptat studiul istoric care a fost depus şi astfel rezultă că imobilele de pe această suprafaţă pot fi demolate, suprafeţele de teren pot fi dezmembrate, iar Primăria va putea primi cu titlu de donaţie, din partea proprietarilor, suprafaţa necesară pentru extinderea bd. 20 Decembrie 1989. Este un prim pas extrem de important în vederea optimizării căilor de acces către viitorul Inel 1 de circulaţie din Timişoara”, a declarant Ciprian Jichici, preşedintele Comisiei de Urbanism.

Demolarea clădirii va începe atunci când proprietarii clădirii vor dori.

8 Commentarii pe Bulevardul 20 decembrie 1989 va fi lărgit la patru benzi! Pentru asta, clădirea Liceului de Artă va fi demolată

  1. Donatie? Sa fim serios. Pentru asta evreii cer alte lucruri cum ari fi posibilitatea de a construi ce vor ei peste drum de primarie cand intregul liceu de arte va fi la pamant.

    • Ciprian: sa analizam o situatie: sa presupune, ca un cetatean al orasului, sau o comunitate a orasului, sau o organizatie a orasului a avut in proprietatea lui/lor o cladire. Sa presupunem ca respectivul cetatean/organizatie a fost expropriat (desigur fortat, in mod fraudulos, de catre un guvern, in acest caz de cel comunist) de aceasta proprietate. Sa presupunem ca odata cu caderea [tarzie] a acestui guvern cetateanul/organizatia isi reprimeste proprietatea (asta se poate intampla oricui, nu?). Sa presupunem ca noii edili ai orasului considera ca orasul, pentru a fi functional, pentru a putea face fata nevoilor populatiei decid ca trebuie facute restructurari , chiar si cu costul daramarii unor cladiri istorice – o spun cu toata durerea – . Oare e „monstruos” ca proprietarii cladirilor vizate sa renunte la proprietatea lor fara a fi compensati? Oare daca respectivele cladiri ar fi apartinut, sa zicem, bisericii ortodoxe sau catolice, sau unui cetatean roman-maghiar-german-sarb-etc al Timisorii, le-ar fi pierdut si recastigat, ar fi fost anormal sa fie despagubit pentru pierderea prin demolare? Daca tie sau mie edilii orasului ne-ar fi cerut sa „donam” casa noastra, nu ne-am fi luptat sa o pastram sau sa fim compensati pentru pierdere?

  2. Tatāl meu, unchiul meu si toatā generatia lor au fost dati afarā din scolile românesti si au învātat la liceul israelit. Pentru noi ar fi fost o amintire frumoasā.

  3. Timisoara se vrea un oras cultural. Se darama cladiri vechi pentru a construi strazi noi. Asa vrea sa davina Timisoara oras cultural european. Pisandu-se pe istoria sa. Acum cativa ani au vrut acelasi lucru. Au iesit elevii in strada si nu le-a reusit. Acum au avut grija sa nu mai fie elevi. Halal cultura.

  4. ….si casa mea a fost”donata” pe vremea comunismului primariei ,care la randul lui a vandut-o familiei Telescu.Pana azi astept despagubirea. Ionel

  5. ….si casa mea a fost”donata” pe vremea comunismului primariei ,care la randul lui a vandut-o familiei Telescu.Pana azi astept despagubirea.

  6. robert S ajunge atit cine vrea stie cine sunt // 9 septembrie 2014 a 18:13 // Răspunde

    Si eu impreuna cu multi alti Evrei Timisoreni (Mai Timisoreni decit D-l Ciprian Jichici)am fost elevi ai liceului Israelit Timisoara, pina in anul 1948 cind ne-au dat afara depe o zii pe alta,comunistii, neasigurindu-ne alta locatie pt.scoala. In acelas timp nici liceul Sirbesc nici cel german si nici Deaconovici Loga nu au fost desfiintate, credeti ca pe noi nu ne doare pe undeva?

Dă-i un răspuns lui cetatean Anulează răspunsul

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*