Ca vaporașele să nu încurce canotorii, la Timișoara se vrea construirea unui lac special destinat sporturilor nautice
La Timișoara se caută soluţii pentru salvarea sporturilor practicate pe canalul Bega! Consilierul local Ștefan Sandu a anunțat că municipalitatea împreună cu investitori privați, dar și cu Federația Română de Canotaj pregătește construirea unui lac special destinat sporturilor nautice în imediat vecinătatea Timișoarei
Pentru că odată cu dezvoltarea navigației pe canalul Bega, sporturile nautice vor avea de suferit, municipalitatea plănuiește construirea unul lac artificial, cu pistă pentru competiții , în apropiere de Timișoara, special destinat acestor sporturi.
„Odată cu dezvoltarea navigației pe Bega aceste sporturi vor fi practicate din ce în ce mai greu. S-a demarat o dscuție cu Federația Română de Canotaj, cu comisiile județene și s-a găsit oportunitatea ca în imediata vecinătate a Timișoarei să se facă un lac. Vrem și o pistă omologată international, astfel încât să puteam organiza competiții de cel mai înalt nivel”, transmite consilierul local PNL Ștefan Sandu.
Momentan nu s-a stabilit locul în care acest lac va fi amenajat și nu s-a depus niciun proiect în acest sens, dar discuțiile par a fi foarte avansate. Președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, se pare că ia în considerare crearea unui centru de excelență la Timișoara pentru practicanții de canotaj.
Interesant, important este ca proiectele sa nu ramana pe hartie…