Ultimele stiri

Casa Muhle, una din cele mai valoroase clădiri istorice din Timișoara, ar putea fi transformată în Muzeu al Rozelor

casa mhule

Una din cele mai frumoase clădiri istorice din Timișoara, Casa Muhle, ar putea fi salvată. Liga Bănățeană anunță că au fost strânse semnături de la timișoreni, iar în acest an a predat lista Asociației Salvați Patrimoniul Timișoarei. Aceasta a depus la Consiliul Județean Timiș o cerere de declarare a utilității publice a Casei Muhle și de demarare a exproprierii.

Consilierul județean Marius Martinescu a rezonat cu solicitarea asociației, motiv pentru care s-a decis să depună un proiect de hotărâre de consiliu județean care ar trebui să intre pe ordinea de zi a ședinței ordinare din această lună.

Proiectul prevede aprobarea demarării procedurilor utilității publice de interes local a proiectului Casa Memorială Wilhelm și Arpad Muhle și Muzeul Rozelor și ulterior parcurgerea procedurii de expropriere a imobilului (casă și teren aferent). De asemenea, proiectul mai prevede aprobarea realizării documentaţiilor necesare pentru proiectul cu destinaţie de utilitate publică locală cu titlul „CASA MEMORIALA WILHELM şi ARPAD MüHLE şi MUZEUL ROZELOR”, obiectiv cu valoare istoric-simbolică a Timişoarei, dar aprobarea realizării documentaţiei pentru evaluarea imobilului, cu scopul unei juste despăgubiri a actualului proprietar.

„Suntem de părere că, având în vedere valoarea arhitecturală, artistică şi urbanistică a imobilului, precum şi valoarea memorial – simbolică – istorică familiei Mühle şi mai ales existenţa incontestabilă a utilităţii publice a proiectului propus consilierii judeteni nu au voie să refuze aceasta propunere! Avem nevoie în acest sens de sprijinul tuturor timişorenilor şi al celor care iubesc patrimoniul construit pentru a lupta împreună pentru acest frumos obiectiv care ar fi cu siguranţă un atu în plus pentru candidatura oraşului nostru la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021”, transmite Liga Bănățeană.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*