Ultimele stiri

Cătălin Botezatu, invitatul special al Salonului mirilor. Ce-i aşteaptă pe timişorenii care trec pragul expoziţiei

Creatorul de modă Cătălin Botezatu este invitatul de onoare al celei de-a noua ediţii a Salonului mirilor, ce are loc în acest sfârşit de săptămână la Timişoara. Vedeta nu numai că îşi va face prezenţa la deschiderea evenimentului dedicat celor ce se pregătesc pentru cel mai important eveniment din viaţa de cuplu, dar în timpul celor trei zile ale expoziţiei, va avea un rol important. Şi anume, timişorencele vor fi sfătuite de Cătălin Botezatu să aleagă rochia de mireasă perfectă.

Salonul Mirilor se desfăşoară în perioada 28 februarie – 2 martie la Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, la expoziţie fiind prezente aproape 60 de firme din Timişoara şi din ţară. Expoziţia este împărţită în trei mari saloane: îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru miri, accesorii mire şi mireasă şi servicii nuntă.

Cei care vor trece pragul expoziţiei vor avea parte de un program inedit: parada rochiilor de mireasă şi a rochiilor de gală, o cununie civilă în direct, un mărţişor şi o tombolă care oferă şansa de a câştiga o superbă rochie de mireasă, un tort de nuntă sau un week-end „de miere” la Budapesta.

Alaiul de nuntă, valsul mirilor, un regal al dansurilor de societate, o cupă de şampanie, tortul mirilor, artificii şi invitaţi „surpriză” vor încerca să redea atmosfera de nuntă la ceremonia de inaugurare a expoziţiei care va avea loc vineri, de la ora 12.00, în Sala Polivalentă a CRAFT.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*