Ultimele stiri

Invatamant

Inspectoratul Şcolar Timiş câştigă primele procese cu elevii din Făget care au copiat la BAC. Ce a decis instanţa

24 septembrie 2015 // Niciun comentariu

ISJ Timis
Inspectoratul Şcolar Timiş a câştigat, deja, primele procese cu elevii de la Liceul Teoretic „Traian Vuia” din Făget, care au dat în judecată instituţia, nemulţumiţi fiind de faptul că au fost eliminaţi din examen pe motiv că au fraudat Bacalaureat-ul. În şase cazuri, instanţa a decis că Inspectoratul Şcolar Timiş are dreptate, motiv pentru care procesele verbale de eliminare a elevilor din examen nu au fost suspendate, aşa cum au [detalii...]

Mii de studenţi în campusul universitar din Timişoara, încă de dimineaţă, printre muncitori

24 septembrie 2015 // Niciun comentariu

complexul studentesc
Campusul universitar din Timişoara a fost, în această dimineaţă, mai aglomerat ca niciodată. Asta pentru că studenţii au putut să se cazeze în căminele Universităţii de Vest şi ale Universităţii Politehnica începând cu această dimineaţă. Acesta a fost şi motivul pentru care în special „bobocii”, însoţiţi de părinţi, s-au trezit încă de la primele ore ale dimineţii ca să vină în Complexul Studenţesc. În aceste zile, însă, [detalii...]

Universitatea de Vest din Timişoara, dispusă să ofere cursuri gratuite de învăţare a limbii române REFUGIAŢILOR, dacă vor ajunge în ţara noastră

24 septembrie 2015 // Niciun comentariu

refugiat
Universitatea de Vest din Timișoara vine cu o propunere inedită. Instituţia de învăţământ superior este dispusă să ofere cursuri gratuite de limbă română și cultură europeană imigranților primiți de ţara noastră. În contextul în care în momentul de față se discută foarte mult despre imigranți ca și număr, Universitatea de Vest din Timișoara consideră că este timpul să se vorbească mai mult despre cum vom reuși să-i integrăm în [detalii...]

Universitatea de Vest din Timişoara, printre cele mai bune instituţii de învăţământ superior din lume. În ce top a fost inclusă

16 septembrie 2015 // Niciun comentariu

universitatea de vest
O nouă performanţă obţinută de Universitatea de Vest din Timişoara. Instituţia de învăţământ superior a fost inclusă şi în acest an în top 800 mondial, conform QS World University Rankings. Performanța este o constantă în ultimii ani pentru UVT și este singulară în vestul țării. La nivel național, UVT se află în top alături de Universitatea din București, Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” [detalii...]

Şcoala ortodoxă, singura din Timişoara în care elevii au INTERZIS cu telefoanele mobile la ore. Câţi micuţi învaţă aici FOTO

15 septembrie 2015 // Niciun comentariu

scoala ortodoxa
Pentru cel de-al şaselea an consecutiv, Şcoala Ortodoxă „Antim Ivireanul” din Timişoara şi-a deschis porţile. 200 de copii îmbrăcaţi în uniforme şcolare şi însoţiţi de părinţi au participat, astăzi, la deschiderea noului an şcolar. Deşi este o şcoală ortodoxă, aici au fost înscrişi chiar şi baptişti, catolici, dar şi copii arabi sau indieni. Unitatea de învăţământ, care-şi desfăşoară activitatea pe B-dul Liviu Rebreanu, [detalii...]

Universitatea din Reşiţa, implicată într-un scandal de corupţie, vrea să fie absorbită de Universitatea de Vest. De ce nu a luat o decizie instituţia timişoreană

15 septembrie 2015 // Niciun comentariu

universitatea de vest
Reprezentanţii Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa nu au stat pe gânduri şi au fost de acord ca singura instituţie de învăţământ superior din judeţul Caraş-Severin să fie absorbită de Universitatea de Vest din Timişoara, după scandalul de corupţie în care au fost implicaţi, în această vară. Pe de altă parte, universitatea timişoreană nu a luat încă o decizie oficială. Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din [detalii...]

Primarul Nicolae Robu dă asigurări: lucrările la cele trei licee de elită din Timişoara care nu au autorizaţie sanitară vor fi finalizate în acest an

14 septembrie 2015 // Niciun comentariu

liceul lenau reabilitare
Miile de elevi care învaţă la Colegiul Naţional „C. D. Loga”, Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” şi Liceul Teoretic „J. L. Calderon” au început în clădiri diferite noul an şcolar. Asta pentru că lucrările de reabilitare a imobilelor principale ale instituţiilor de învăţământ nu au fost încă finalizate. Totuşi, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, este optimist şi spune că lucrările se vor termina până la [detalii...]

Cei 1.500 de elevi de la Liceul Lenau din Timişoara au participat la deschiderile de an şcolar în patru locaţii diferite. Care este explicaţia

14 septembrie 2015 // Niciun comentariu

liceul lenau
Şcoala a început, în această dimineaţă, şi la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timişoara. Pentru că lucrările de reabilitare a clădirii principale de pe strada Gheorghe Lazăr nu au fost finalizate, cei peste 1.500 de elevi înscrişi au început şcoala în patru locaţii diferite, astfel că au fost organizate mai multe festivităţi de deschidere a noului an şcolar. Una dintre acestea a avut loc în curtea imobilului din Piaţa Unirii, nr. [detalii...]

Colegiul Naţional Bănăţean şi-a deschis porţile pentru elevi: Festivitatea de început de an şcolar, transmisă live pe Internet FOTO

14 septembrie 2015 // Niciun comentariu

colegiul national banatean
Mii de oameni au luat cu asalt, în această dimineaţă, curtea Colegiului Naţional Bănăţean, unde a avut loc festivitatea de deschidere a noului an şcolar. La eveniment au participat elevi, părinţi, profesori, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, printre care primarul Nicolae Robu sau preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin. În premieră regională, festivitatea a fost transmisă live pe Internet. „Vă adresez îndemnul să fiţi [detalii...]

A început ŞCOALA pentru aproape 100.000 de copii din Timiş. În secolul 21, unii elevi încă merg la WC în fundul curţii

14 septembrie 2015 // Niciun comentariu

elevi
Clopoţelul a răsunat, în această dimineaţă, din nou în unităţile de învăţământ din judeţul Timiş. Peste 90.000 de elevi din Timiş au revenit la şcoală astăzi, vizibil emoţionaţi, însoţiţi de părinţi şi cu flori în mână pentru diriginte. Din păcate, deşi suntem în secolul 21, în unele unităţi de învăţământ din satele din judeţ, elevii încă sunt nevoiţi să meargă la WC în fundul curţii. Acesta a fost şi motivul pentru [detalii...]
1 2 3 4 5 6 65