Ultimele stiri

„Cea mai mare pomană electorală din istorie”. PNŢCD este împotriva iniţiativei lui Ponta de a finanţa ratele de credit

Preşedintele PNŢCD Timişoara, Ciprian Mihok, a declarat că, atât la nivel local, cât şi naţional, partidul pe care îl reprezintă nu este de acord cu iniţiativa lui Victor Ponta de a-i susţine pe cei care au rate la bănci. Mai mult, acesta a declarat că liderul USL face „cea mai mare pomană electorală din istorie”.

„Guvernul de stânga USL fură banii românilor, mai ales ai celor care produc valoare adăugată, pentru a face pomană electorală de 1 miliard de euro, cea mai mare pomană electorală din istorie. Intenţia guvernului de a finanţa din bani publici, din bugetul naţional, ratele de la credite pentru persoanele fizice care au venituri sub salariul minim pe economie, e o idee populistă. Această măsură populistă are efecte catastrofale pentru economie, e o insultă la adresa oamenilor care produc”, a declarat Ciprian Mihok.

Tot acesta a spus că partidul său vrea să încurajeze şi să sprijine oamenii, nu să îi „jecmănească”. „Prin această aberaţie, categoric, va creşte şi evaziunea fiscală”, a adăugat preşedintele PNŢCD Timişoara.

Valentin Moldovan, preşedintele PNŢCD Timiş, a declarat că iniţiativa premierului este una anticonstituţională şi speră că toate partidele din opoziţie vor lua măsuri. „Cei doi lideri USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, îşi asumă, vădit, o lege anticonstituţională, o lege împotriva democraţiei. Noi nu vom accepta un astfel de comportament”, a mai spus acesta.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*