Ultimele stiri

Chiriile cresc cu 30% în TIMIȘOARA, odată cu venirea studenţilor

blocuri

Directorul unei agenţii imobiliare din Timişoara, Corina Eva, spune că preţul de închiriere a apartamentelor a crescut, comparativ cu lunile de vară, însă a rămas la fel faţă de perioada similară a anului trecut. Potrivit acesteia, în această perioadă chiriile sunt mai mari cu 20-30 la sută faţă de lunile de vară.

În luna septembrie, chiria pentru o garsonieră variază între 150 şi 300 de euro, în funcţie de gradul de confort. În zona Complexului Studenţesc, cea mai căutată în această perioadă, o cameră într-un cămin de nefamilişti, cu minime dotări şi cu o baie la comun, nu se poate închiria fără 150 de euro.

În cazul apartamentelor cu două camere, în această perioadă situaţia este similară. Astfel, un apartament cu două camere, indiferent de gradul de confort, zonă sau dotări, nu se poate închiria fără 200 de euro. Nici apartamentele cu trei camere nu trec mai greu, în condiţiile cererii ridicate, preţul acestora plecând de la 250 de euro pe lună.

În Timişoara sunt aproximativ 40.000 de studenţi, iar posibilităţi de cazare oferă şi universităţile. În total, sunt peste 13.000 de locuri în cele 38 de cămine. Universitatea Politehnica are 16 cămine, iar Universitatea de Vest are zece cămine, majoritatea situate în Complexul Studenţesc. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” are şapte cămine situate în zona centrală a oraşului, lângă sediul universităţii, iar Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului are cinci cămine în propriul campus universitar, scrie Mediafax.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*