Ultimele stiri

Ciorbă de conopidă cu perişoare

ciorba de conopida cu perisoare

Ingrediente

1 pungă conopidă congelată
2 morcovi
1 ceapă
50 g unt

Pentru perişoare

200 g ficat
50 g unt
2 ouă
1 lingură pesmet
1 legătură cu pătrunjel

Mod de preparare

Într-o oală cu doi litri de apă se pune conopida congelată la fiert. Separat, se pun morcovii şi ceapa la fiert. După ce au fiert toate, se opresc câteva bucheţele de conopidă, iar restul, împreună cu ceapa şi un morcov se trece prin sită sau se mixează.

Pasta se subţiază cu zeama în care au fiert legumele până la consistenţa dorită şi se adaugă în ea morcovul fiert şi tăiat bucăţi. Se fac şi găluştele, pentru care ficatul curăţat de vene se trece prin maşina de tocat şi apoi tocătura se amestecă cu ouăle până se obţine o spumă. Se adaugă pesmetul şi câteva fire de pătrunjel
mărunt tocat. Se dă gust de sare şi piper.

Se pune apă la fiert şi când clocoteşte se ia cu linguriţa din amestecul de ficat şi se pun la fiert perişoarele în apă. Când se ridică la suprafaţa apei, înseamnă că s-au fiert şi se scot. Nu se pun în supa cremă, aceasta se toarnă peste perişoare şi totul se aduce la masă cu pătrunjel, scrie Click.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*