Ultimele stiri

Circa 20% din tinerii care au luat fonduri pentru ferme la ţară s-au mutat doar “cu buletinul”

ferma

Aproximativ 20% din tinerii care au accesat fonduri europene pentru a începe afaceri cu ferme la ţară, în ultimii ani, s-au mutat în mediul rural doar “cu buletinul”, iar de afacere s-au ocupat părinţii sau rudele acestora, peste 500 de beneficiari fiind în situaţia de a restitui sumele primite.

Directorul adjunct al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Nicolae Popa, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că agenţia are “probleme” cu măsura 112 privind instalarea tinerilor fermieri în mediul rural, deoarece aproape 20 la sută nu au respectat condiţiile de mutare propriu-zisă la sate, iar în situaţii mai grave nu au respectat planurile de afacere propuse, transmite corespondentul Mediafax.

“Cu 112, cu instalarea tânărului fermier, avem nişte probleme. Pe de o parte nu au respectat toţi condiţia de a se muta în mediul rural, dovadă că am luat măsuri mult mai aspre privind implementarea instalarea tânărului fermier în programul 2014 – 2020. Cam 20 la sută din tineri nu s-au instalat în mediul rural pentru că au venit din Canada, din America, au stat aici câteva luni, au plecat înapoi, iar de toată treaba aceasta s-au ocupat părinţii, fraţii, mamele şi nu este în regulă. Dovadă că nu s-au ocupat ei de afacerea respectivă: foarte mulţi din cei care au primit bani pe 112, la al doilea control, după trei ani când să se facă a doua plată, s-a constatat că nu s-a respectat planul de afaceri, nu s-au respectat criteriile şi cifrele pe care le-au trecut în planul respectiv. Orice abatere de la programul respectiv înseamnă că nu au îndeplinit obiectivele respective şi ne vedem în situaţia nefericită de a nu plăti a doua tranşă, de a recupera obligatoriu prima tranşă pe care am acordat-o tânărului fermier”, a spus Popa.

Întrebat câţi tineri fermieri ar fi în situaţia în care să restituie banii primiţi de la Uniunea Europeană pentru instalarea în mediul rural, Popa a răspuns că sunt peste 500 de cazuri.

Citește mai multe pe Mediafax.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*