Ultimele stiri

Colegiul Național „C. D. Loga” din Timișoara, un liceu de elită: 111 elevi au obținut premii la olimpiadele și concursurile la care au participat

Nu mai puțin de 111 premii și mențiuni au reușit să obțină elevii de la Colegiul Național „C. D. Loga” din Timișoara, în acest an școlar, o performanță remarcabilă.

Asta înseamnă că 10 % din numărul total al elevilor de la liceul timișorean au obținut premii la olimpiadele și concursurile școlare la care au participat. Din cei 111 elevi, 20 au reușit să se califice în fazele naționale a mai multe olimpiade, a ținut să precizeze, astăzi, Mariea Ștefan, directorul Colegiului Național „C. D. Loga” din Timișoara.

“Îmi permit să remarc constanţa acestor rezultate. Îmi permit să observ că din 1043 de copii câţi avem astăzi în şcoală, 110 reprezintă 10 la sută dintre elevi. Cred că această situaţie vorbeşte de la sine. Deviza şcolii noastre este: dascăl bun – elev bun. Ne străduim să menţinem această structură de calitate pe toate căile pe care actele normative ne permit să le facem”, a spus Mariea Ştefan.

 

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*