Ultimele stiri

Comisiile de Muncă din PNL Timiș se implică în politicile sociale naționale

Legea Meşteşugurilor, Legea Asistenţei Sociale şi plasamentul familial au fost principalele teme de discuţie de pe agenda şedinţei Comisiei de Muncă, Familie şi Protecţie Socială a PNL Timiş, care a avut loc vineri, la sediul PNL Timişoara.

Lucrările comisiei au fost deschide de către copreşedintele PNL Timişoara, viceprimarul Dan Diaconu. „Temele discutate astăzi sunt extrem de importante și spun asta nu doar din perspectiva de membru PNL, ci mai mult din perspectiva unui om din administrație, om care se lovește de multe din problemele pe care le tratați aici, mai ales din zona de asistență socială, aceasta fiind una dintre preocupările pe care administrația locală le are. Am aflat și despre preocupările de propuneri legislative pe care le aveți în vedere, mi se pare o idee extraordinară, există mare nevoie de modificări la Legea Asistenței Sociale”, a precizat Diaconu.

Deputatul Claudia Boghicevici a prezentat etapele succesului obţinut de către PNL în privinţa amendamentului pentru dublarea alocaţiei pentru copii. „Mă bucur că PNL a reușit să treacă un amendament care vizează 3,5 milioane de copii. A fost o mobilizare de excepție la vot. Adoptarea amendamentului PNL de dublare a alocației pentru copii este o probă de normalitate, dar și un semnal puternic privind deruta din actuala majoritate parlamentară din jurul PSD”, a declarat Boghicevici.

„Acțiunea de astăzi se înscrie în seria de ședințe lunare organizate de Comisia de Muncă, Familie şi Protecţie Socială a PNL Timiş. Temele discuţiiilor – Legea Meşteşugurilor, Legea Asistenţei Sociale şi plasamentul familial – au fost stabilite la şedinţa de luna trecută de la PNL Arad. Aportul specialiştilor din Comisiile de Muncă ale celor două judeţe se va concretiza în propuneri fezabile cu aplicabilitate directă în societate”, a declarat Mariana Nagy, preşedintele Comisiei de Muncă din PNL Timiş.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*