Ultimele stiri

Consilierii județeni își pun speranțele în Titu Bojin. Care este motivul

Guvernul dă palmă după palmă județului Timiș. După ce Cenura Sud a Timișoarei a fost ”omisă” din master-planul pentru transporturi și după ce județul a fost lăsat din nou pe dinafara la împărțirea banilor pentru baze sportive, 37 de administrații locale, cu orașul de pe Bega în frunte, au fost lăsate fără bani de la bugetul național, care ar fi trebuit distribuiți din cota de 18,5% din impozitul pe venit. Chiar și Consiliul Județean Timiș, care este condus de un PSD-ist,  a fost lovit de deciziile Guvernului, căci anul acesta primeşte de zece ori mai puţini bani de la bugetul de stat decât anul trecut.

Toate speranțele consilierilor județeni stau acum în mainile șefului CJT, Titu Bojin. Marius Marinescu susține că Bojin este singurul care în acest moment mai poate mișca „piatra de moară numită Guvern”, astfel încât Timișului să i se acorde locul cuvenit.

“Este o noua palmă dată județului Timiș și altor județe care sunt contribuabili însemnați la bugetul național. Este o palmă dată descentralizării și autonomiei financiare prevazuta de Legea Finanțelor Publice Locale, este, de fapt, anularea prevederilor acestei legi. Foarte grav este și faptul că județul Timiș pierde 18 milioane de lei din această repartiție și cred că domnul Bojin, de data aceasta, va avea acea voce autoritară care va putea schimba acel demers al Guvernului, de așa manieră ca Timișul să fie așezat pe locul pe care îl merită, pe care el de altfel l-a promis în campania electorală. (…)Și mai mulți bani se duc în alte județe acum. Până acum se duceau mulți acum și mai mulți. Sunt aceleași județe din partea Olteniei, din partea Moldovei, din partea unor baroni PSD care influențează decisiv.  Consiliul Județean Timiș a primit 2,5 milioane de lei, față de 21,5 cât a primit în anul 2014. Este extrem de puțin și acest lucru al trebui să-l determine pe șeful Consiliului Județean să ia o atitudine extrem de fermă față de Guvern “, a explicat Marius Martinescu.

Astfel, PDL-istul consideră imperativă luarea de poziție a șefului CJT Titu Bojin, în fața mai marilor de la București, susținând că nu este corect ca județul care este al doilea contribuabil la stat, după București, să fie nedreptățit în fața unor județe conduse de „baroni PSD care influențează decisiv”.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*