Ultimele stiri

Consilierii locali au dormit în front în timpul mandatului! Majoritatea aleșilor nu au depus nici măcar un proiect de hotărâre de Consiliu Local

Majoritatea consilierilor locali din Timișoara au spus pas atunci când au trebuit să inițieze un proiect de hotărâre de CL, individual sau în comun. Aceasta este concluzia la care a ajuns Asociaţia Pro Democraţia. Conform datelor furnizate de aceștia, în topul celor mai activi consilieri se află Radu Țoancă, care are 12 proiecte, Stefan Sandu cu 8 proiecte și Adelina Tirziu cu 6 proiecte. La loc de cinste este și viceprimarul Stoia, care a înaintat nu mai puțin de 7 proiecte.

Clubul APD Timişoara a solicitat municipalității datele oficiale în ceea ce privește activitatea consiliului local în intervalul iunie 2012 – mai 2014. Astfel, s-a constatat că în 2013 din 639 de hotărâri, doar nouă au fost iniţiate de consilierii locali.

În prima jumătate a lui 2014, din 293 hotărâri, șapte au fost pornite de aleși. Altfel spus, la jumătatea actualului mandat, numai 2% din cele 1.265 hotărâri adoptate au avut drept iniţiatori consilieri locali.

Cele mai multe proiecte au pornit de la Radu Țoancă (PSD) – 12. Urmează, în acest top, Ștefan Sandu (PDL) – 8, Traian Stoia (PSD) – 7, Adelina Tîrziu (PDL) – 6, Vasile Rușeț (PNL) și Ramona Olteanu (PSD)– câte 4, Simion Moşiu (PDL), Ciprian Jichici (PNL), Bogdan Herzog (PNȚCD) – câte 3, Flavius Boncea (PNȚCD) – 2. Romaniţa Jumanca (PSD), Radu Dimeca (PNL), Ovidiu Ciuhandu (PDL), Petrică Folică (PP-DD) și Alfred Simonis (PSD) cu câte un proiect.

Adrian Orza (PNȚCD), Andrei Petrișor (PSD), Dan Diaconu (viceprimar, PNL), Elena Wolf (Forumul German), Dorel Bloguț (PC), Nistor Geană (PC), Grigore Grigoroiu (PNL), Lucian Taropa (PP-DD), Maria Saracan (PDL), Florian Stoian (PP-DD) și Teodor Vesa (PNL) nu au avut nicio inițiativă legislativă.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*