Ultimele stiri

Contestaţia lui Băsescu referitoare la amenda pentru afirmaţia despre romii nomazi a fost respinsă

Contestaţia lui Traian Băsescu faţă de amenda primită de la CNCD după ce a afirmat că mulţi romi nomazi, „în mod tradiţional, trăiesc din ce fură” a fost respinsă astăzi de Curtea de Apel Bucureşti. Decizia instanței nu este definitivă.

„Respinge excepţia prescripţiei aplicării sancţiunii contravenţionale. Respinge acţiunea ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare”, se arată în decizia Curţii de Apel Bucureşti.

Preşedintele Traian Băsescu a fost amendat, în 10 februarie, de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru declaraţiile făcute în noiembrie 2010, la Ljubljana, privind romii nomazi, despre care a afirmat că „mulţi dintre ei, în mod tradiţional, trăiesc din ce fură”.

Hotărârea a fost luată în şedinţa de din 10 februarie a Colegiului director al CNCD, cu şase voturi „pentru” şi două „împotrivă”.

CNCD a hotărât că afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu din data de 3 noiembrie 2010, conform căreia dintre romii nomazi „foarte puţini vor să muncească” şi „mulţi dintre ei, în mod tradţtional, trăiesc din ce fură” reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate al persoanelor de etnie romă, precizează Mediafax.

„Reclamatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 600 lei. Colegiul director a aplicat aceasta amendă, ţinând cont de faptul că preşedintele Traian Băsescu nu se află la prima faptă de discriminare”, se arăta într-un comunicat al consiliului remis Mediafax.

Preşedintele a fost reclamat la CNCD, pentru aceste afirmaţii, de asociaţia Romani Criss.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*