Ultimele stiri

Copiii internați în Centrul Educativ Buziaş si elevii Liceului „Nikolaus Lenau”, implicaţi într-un proiect inedit

centrul educativ buzias

Centrul Educativ Buziaş a început derularea programului “Peer Learning”, destinat minorilor și tinerilor privați de libertate. Programul se va derula pe o perioada de tre luni, în colaborare cu elevi si profesori ai Liceului Teoretic „ Nikolaus Lenau” din Timișoara.

Principalele obiective ale acestui program au în vedere dezvoltarea unor competenţe cheie ale tinerilor internați în centre educative/de detenție, cu focalizare pe trei dintre acestea, și anume, spirit civic, învăţarea unei limbi străine, competenţe de antreprenoriat. În urma parcurgerii activităților prevăzute se preconizează creșterea gradului de inserție socială, în momentul punerii în libertate. Un al doilea obiectiv, deși nu vizat în mod direct, este acela de a reduce distanța percepută între tinerii care au încălcat legea și cei aflați în comunitate, întrucât percepția pozitivă a  societății este unul dintre factorii care pot favoriza reinserţia socială a minorului delincvent.

Aspectul inovativ al acestui program este derularea activităților prin colaborarea celor două instituții, Liceul Nikolaus Lenau Timișoara și Centrul Educativ Buziaș. În cadrul primei întâlniri, găzduite de Liceul Lenau au participat un număr de 25 elevi ai acestei instituţii și 22 minori internaţi în cadrul Centrului Educativ Buziaș. Activitatea, derulată pe parcursul a trei ore, a reunit o serie de momente interactive, a surprins colaborarea între cele două categorii de tineri, fiind depășite barierele actuale, determinate de statutul acestora.

Ca urmare succesului activităţii, programul va continua cu organizarea celei de a doua întâlniri, în cadrul Centrului Educativ Buziaș. Finalul întregii activități este prevăzut în luna septembrie, prin organizarea unui teatru forum, la care vor fi invitați să participe și elevi ai altor școli, precum și factori de decizie ai acestor instituții, în vederea diseminării la o scală cât mai largă a informațiilor și rezultatelor proiectului.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*