Ultimele stiri

Coșulețe de parmezan cu legume soté și pulpe de pui crocante

Uşor, crocant şi foarte gustos. Toate acestea într-o singură reţetă trimisă la redacţie de cititoarea noastră Adina Mariana Stoica din Râmnicu Vâlcea.

Ingrediente

1 pungă fasole verda pastai sau pastai din gradina, 1 cutie morcovi sau 300 gr morcovi, 2 cepe rosii, 2 buc gogoșari medii, ulei, sare, piper, condimente legume, parmezan, oregano, sare, 1 ou, făină, oțet, 1 buc varză roșie mică, 100 gr unt, pesmet

Mod de preparare

Pulpele se pun la rece, 20 minute cu sare și puțin piper.

Ceapa curățată se taie peștișor și se pune într-o tigaie cu untul topit, adăugăm gogoșarul tăiat subțire și fasolea păstăi clătită.

Condimentăm cu condimentele pentru legume.

Sărăm după gust.

Când considerăm că sunt făcute toate, adăugăm morcovii trecuți pe sub un jet de apă, luăm de pe foc și lăsăm puțin să se răcească.

Pregătim coșulețele de parmezan: Într-o tigaie bine încinsă, punem sub o formă rotundă parmezan (pe suprafața cât de mare dorim să iasă coșulețele), lăsăm până se țopește (cca 1 minut).

Pe fundul unui pahar, mulăm sub forma unui coșuleț.

Pregătire pulpe: Oul se bate cu o lingură făina, sare, piper și oregano.

Punem o tigaie pe foc cu ulei (trebuie să fie ulei mai mult )să se încingă, tăvălim pulpele prin ou, apoi le trecem prin pesmet, punându-le în ulei. Întoarcem pulpele pe ambele părți, sa fie bine rumenite(crocante) și le scoatem pe un prosop de hârtie.

Varza se toacă mărunt,o frecăm cu sare și piper, punem ulei și oțet după gust.

Așezam coșulețele de parmezan pe un platou, le umplem cu legumele soté, adăugăm pulpele și salata, putem servi un pahar de vin!

Sursa: clickpoftabuna.ro

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*