Ultimele stiri

Cum este sărbătorită, la Timișoara, Săptămâna Mondială a Alăptării

alaptare
Mai multe mămici din Timișoara și-au dat întâlnire, vineri, în Parcul Botanic, pentru a participa la Marea Atașare la Sân, o acțiune ce are loc în cadrul Săptămânii Mondiale a Alăptării. Prima Mare Ataşare a avut loc în Aoteroa, Noua Zeelandă, în anul 2005, iar acum s-a răspândit la nivel global. Anul acesta se doreşte depăşirea recordului actual: 14536 de mămici participante.
În săptămâna 1-7 august a fiecărui an, pentru a aduce în vedere beneficiile alăptării şi nevoia de sprijin la nivel mondial, Acţiunea Alianţei Mondiale pentru Alăptare organizează Săptămâna Mondială a Alăptării. Aceasta este sărbătorită în 120 de ţări şi marchează semnarea Declaraţiei „Innocenti” de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi UNICEF, declaraţie care punctează beneficiile alăptării şi obiective globale şi guvernamentale.
Cu această ocazie, Asociaţia Alăptează! Timişoara s-a implicat în organizarea câtorva evenimente specifice.
În data de 5 august, de la ora 18.00, la Casa Adam Müller Guttenbrunn va avea loc proiecţia naţională a documentarului „Îndrăznesc să alăptez!”. Într-o Românie în care numai 12% dintre bebeluşi beneficiază, în primele șase luni de viață, de primul lor drept – alimentația exclusivă cu lapte matern – mamele învață din nou să-şi hrănească sugarii la sân, aşa cum recomanda UNICEF şi Organizația Mondială a Sănătății. Este primul documentar românesc despre alăptare care încurajează tinerele mame să se informeze, să apeleze la consilieri în lactație atunci când întâmpină dificultăți, să nu recurgă la alimentație artificială fără indicație medicală clară şi să-şi hrănească bebeluşii exclusiv la sân în primele 6 luni de viață.
Iar între 6 şi 7 august, ora 18:00, la sediul Asociaţiei Alăptează! Timişoara de pe strada Glad nr.96 A va avea loc un curs informativ şi interactiv despre alăptare, importanţa acesteia, ataşarea corectă a bebeluşului la sân, depăşirea dificultăţilor şi multe alte informaţii utile pentru viitoarele mămici, urmat de dezbateri pe tema alăptării şi cum este aceasta abordată în sistemul medical românesc la ora actuală. Invitaţi speciali la eveniment vor fi cadre medicale şi specialişti în domeniu. Săptămâna se va încheia cu o zi relaxantă în care mămicile şi viitoarele mămici se vor putea familiariza cu diferite lucruri utile pentru bebeluşi şi alăptare, şi vor avea ocazia să probeze sisteme de purtat ergonomice, având posibilitatea de a câştiga unul din premiile tombolei organizate de Asociaţia Alăptează! Timişoara.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*