Ultimele stiri

Cum ar fi dacă de Mărțișor ai dărui un molid viu? De unde poți achiziționa “copăcelul mărțișor”

copacel martisor

În prezent, mărțișorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că astfel belșugul va veni în casa ta. Legenda spune că dacă îți pui o dorință în timp ce atârni mărțișorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât.

La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României și Moldovei, pomii sunt împodobiți de mărțișoare. Cum ar fi dacă de Mărțișor ai dărui un molid viu, care, peste ani, îți va oferi oxigen, frumusețe și speranță?

Echipa de voluntari „Plantăm fapte bune în România” vine cu o noutate anul acesta. De 1 Martie, poți opta pentru „copăcelul mărțișor”, o dovadă de dragoste și prietenie, un semn al implicării și un simbol al sentimentelor care vor crește, se vor înfrumuseța și vor dura precum acesta.

Mai exact, „copăcelul mărțișor” este un molid în vârstă de 1 an, care provine din localitatea Bilbor, județul Harghita. Are înălțimea de câtiva centimentri și este plantat în ghiveci de către voluntarii „Plantăm fapte bune în România”, din dorința de a încuraja cumpărarea de copăcei vii, care să poată fi plantați într-un moment plăcut.

„Am readus la suprafaţă o dorinţa mai veche. Mi-am dat seama că poate fi o ocazie de a ajunge la inimile şi în vieţile foarte multor oameni. O afacere socială prin care oamenii să îşi asocieze momentele fericite din viaţă cu plantarea copacilor. Şi nu orice fel de copaci, ci copaci cu o semnificaţie aparte. Mi-am dat seama ca un copăcel crește asemeni sentimentelor, declarat Liana Buzea, fondatorul Magazinului de copaci și al inițiativei “Plantăm fapte bune în România”.

„Copăcelul mărțișor” poate fi comandat scriind pe adresa magazin@platamfaptebuneinromania.ro, până în data de 3 martie, ora 12.00, pentru a putea fi onorate comenzile la timp. Prețul acestuia este cuprins între 12 si 15 lei.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*