Ultimele stiri

Dan Puric se implică în realizarea primei clinici de recuperare a bolnavilor de cancer din România. Când ajunge la Timișoara

Maestrul Dan Puric se reîntoarce în orașul de pe Bega pentru a susține conferința “Suflet românesc”, de data aceasta pentru un scop caritabil. În data de 19 martie, de la ora 19.00, la Sala Capitol a Filarmonicii “Banatul”, Dan Puric se va afla în fața timișorenilor cu scopul de a-i sensibiliza pentru a susține financiar o acțiune nobilă.

În județul Caraș-Severin se dorește înființarea Clinicii Nera, prima clinică de recuperare oncologică din România. Însă, pentru a duce la sfârșit acest proiect este nevoie de o sumă importantă de bani, astfel încât bolnavii de cancer să primească îngrijirile necesare la cele mai înalte standarde.

“Există în sufletul acestui neam o timiditate în fața lumii. Și cum lumea de astăzi e arogantă, obraznică și îngâmfată, ai sentimentul că, în intimitatea lui, sufletului românesc îi e rușine să participe la ea. Dar asta nu dintr-o resemnare, ci dintr-un fel de zare interioară care spune că veșnicia nu poate fi atinsă de istorie”, spune Dan Puric.

La eveniment va participa și Orchestra Simfonică și Corul Ion Românu ale Filarmonicii “Banatul”. Biletul de intrare costă 50 de lei.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*