Ultimele stiri

Daniel Barbu: „Presa şi politica s-au meritat una pe cealaltă. (…) Independenţa este doar o iluzie”

Daniel Barbu

Fostul ministru al culturii, Daniel Barbu, a discutat, la Timişoara, despre relaţia pe care presa o are cu politica şi despre modul în care acestea operează. Daniel Barbu a fost prezent la Timişoara pentru a lua parte la  Congresul Political Leadership organizat de senatorul PNL Ben-Oni Ardelean.

În cadrul discuţiei despre presă, fostul ministru a declarat că, din punctul său de vedere, ideea unei prese independente este  „doar o iluzie”. Acesta a afirmat că presa ţine de o anumită companie, iar că unul dintre scopurile primordiale ale acesteia este de a face profit. Mai mult, acesta a afirmat că: „Presa şi politica s-au meritat una pe cealaltă”.

Cu toate acestea, fostul ministru al culturii a afirmat că, dacă nu putem avea o presă independentă, putem avea una „corectă” şi „îngrijită”. De asemenea, acesta a afirmat că atât în politică, cât şi în presă trebuie să fie, din nou, introdusă limba română literară, care pare să fi părăsit aceste două domenii.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*