Ultimele stiri

Deputaţii au respins proiectul privind exploatarea minereurilor de la Roşia Montană

Rosia Montana

Camera Deputaţilor a respins, cu 301 voturi „pentru”, 11 „împotrivă” şi 3 abţineri, proiectul de lege privind exploatarea minereurilor auro-argintifere din Roşia Montană. Mai mulţi deputaţi au arătat că decizia este şi o consecinţă a eforturilor făcute de societatea civilă în stradă.

Ministrul Mediului, Attila Korodi, a declarat, după votul de respingere, că Ministerul ştie ce trebuie să facă pentru a ajuta România să ia cele mai bune decizii în acest domeniu.

Proiectul de lege ce vizează exploatarea minieră de la Roșia Montană a suscitat în sesiunea trecută dezbateri aprinse şi a generat proteste de stradă. Comisia specială, condusă de senatorul PSD Marius Vâlcov, i-a audiat pe toţi cei implicaţi, inclusiv pe reprezentanţii societăţii civile, iar, în final, a dat un raport de respingere.

1 Commentariu pe Deputaţii au respins proiectul privind exploatarea minereurilor de la Roşia Montană

  1. Deputatii au respins legea speciala pe care o respinsesera si senatorii, dar proiectul minier poate fi avizat si inceput, deindata ce Korodi va acorda avizul de mediu

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*