Ultimele stiri

DESCINDERI DNA la Sorin Frunzăverde, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. De ce este investigat

sorin frunzaverde

Descinderi ale DNA, în această dimineață, la locuința lui Sorin Frunzăverde, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, dar și la sediul instituției. Vă reamintim că, în urmă cu doar două zile, procurorii DNA Timișoara l-au prins în flagrant pe Ionesie Ghiorghioni, vicepreședintele CJ Caraș-Severin și omul de încredere al lui Frunzăverde, în timp ce lua șpagă 20.000 de lei în biroul său de la un om de afaceri.

„Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupţie, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni asimilate celor de corupție, comise în anul 2014. În cursul zilei de 14 mai, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 3 locații situate în județul Caraș – Severin, din care una este sediul unei instituții publice”, transmite DNA, prin intermediul unui comunicat de presă. Sorin Frunzăverde este investigat pentru că, în cele două tururi ale alegerilor prezidențiale, a făcut presiuni pe mai mulți primari din județ. Totul cu scopul de a se asigura că va strânge cât mai multe voturi pentru Klaus Iohannis.

Sorin Frunzăverde nu era acasă în momentul perchezițiilor, ci la o întâlnire cu primari de comune la Băile Herculane. „Pentru ce să îmi fie teamă!? Pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale!? Nu îmi dau seama cum s-a ajuns la acest dosar. Vă daţi seama, că dacă e vorba de turul doi al alegerilor prezidenţiale e o acţiune politică. Ce legătură are asta cu altceva? (…) Am făcut un scor mai mic decât scorul pe care l-a făcut Iohannis la nivel naţional. Am făcut o campanie normală. Niciodată nu am făcut niciun fel de presiune în campaniile mele electorale pe care le-am câştigat, pe toate. Cum poţi să faci presiune asupra unui alegător? Haideţi să fim serioşi… În Caraş-Severin am făcut un scor sub scorul naţional pe care l-a făcut Klaus Iohannis. Mai mult, PSD-ul ne-a luat 20 de primari în Caraş-Severin. De ce presiune vorbim? De a mea?”, a declarat Sorin Frunzăverde pentru „Adevărul”.

Procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*