Ultimele stiri

Drifturile și turarea motoarelor în scop de divertisment se sancționează. Alți doi tineri cu mașini puternice, sancționați azi-noapte

limita de viteza

S-au jucat cu nervii cetățenilor din centrul Timișoarei și asta i-a costat. Vorbim despre doi tineri care și-au găsit distracția în turarea motoarelor mașinilor puternice pe care le dețineau, fără a ține cont, însă, de liniștea de care au nevoie cei din jur.

Tinerii, ambii în vârstă de 29 de ani, cu domiciliile în Timișoara, aflați la volanul unui BMW de culoare neagră, respectiv un BMW de culoare roșie, au turat motoarele în zona centrală, mai exact pe str. Traian Grozăvescu. Cei în cauză au fost sancționați cu amendă de 800 de lei.

Poliția Locală Timișoara reamintește că potrivit HCL 371/2007 folosirea autovehiculelor cu turarea motoarelor acestora și efectuarea de manevre prin derapaje, întoarceri bruște pe loc, accelerări și frânări bruște, executate pe domeniul public intravilan al Municipiului Timișoara, efectuate în scop de divertisment fără avizul Comisiei de Ordine Publică, respectiv al Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara se sancționează cu amendă de la 800 la 2500 lei.

Aceste aspecte rămân în continuare în atenția polițiștilor locali, cu atât mai mult cu cât cetățenii orașului au sesizat în numeroase rânduri că sunt deranjați de astfel de metode de distracție.

 

1 Commentariu pe Drifturile și turarea motoarelor în scop de divertisment se sancționează. Alți doi tineri cu mașini puternice, sancționați azi-noapte

  1. ce sanctiune e aia de care li se rupe tuturor? Amenda se stie ca n-o plateste nimeni! Suspendarea carnetului minim 5 ani! Si fara taraganeli prin tribunale! Scris negru pe alb in lege! Nu in mizeria asta de legislatie romaneasca, incropita pe hartie igienica de borfasii din guvern!

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*