Ultimele stiri

Ebola: Autoritățile americane trec la nivelul maxim de alertă

Autoritățile sanitare americane au ridicat miercuri alerta sanitară la nivelul 1, cel mai ridicat, pentru a răspunde mai bine la epidemia Ebola, a afirmat un purtător de cuvânt, citat de AFP.

„Această activare ne permite să mobilizăm resursele în toată agenția pentru a răspunde acestei crize”, a explicat Tom Skinner, purtătorul de cuvânt al Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA.

„Este pentru prima dată din 2009 când este declanșată alerta la nivel maxim. La acea dată a fost instituită pentru a face față pandemiei de gripă H1N1”, a precizat el.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat 932 de morți din totalul de 1.711 de cazuri de infecție pentru epidemia de Ebola care a lovit în special trei țări din Africa de Vest, potrivit unei estimări de la 4 august, au făcut cunoscut miercuri responsabili din cadrul CDC.

Precedentul bilanț, de la 1 august, menționa 887 de decese din cele aproximativ 1.603 cazuri de infecție cu începere din luna martie.

Sierra Leone, Liberia și Guineea sunt țările cele mai afectate. În Nigeria, unde este de temut o propagare a epidemiei, sunt anunțate nouă cazuri suspecte de infecție și un deces probabil, au precizat CDC pe site-ul lor, scrie Agerpres.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*