Ultimele stiri

Ecaterina Andronescu, audiată la DNA în dosarul Microsoft

Ecaterina Andronescu

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu este audiată joi, la DNA, în dosarul licențelor Microsoft, în care este suspectată de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și spălare de bani.

Faptele vizate sunt din perioada în care aceasta a fost ministru al Educației.

Potrivit surselor judiciare, Ecaterina Andronescu trebuia să se prezinte la DNA în jurul orei 10.00, însă aceasta a venit mai devreme cu mai bine de două ore.

Senatorul Ecaterina Andronescu a fost ministru al Educației în perioadele 2000-2003 și 2008-2012, în dosarul Microsoft fiind suspectată de abuz în serviciu, luare de mita, trafic de influență și spălare de bani.

Procurorii susțin că Andronescu, în perioada în care a fost ministru al Educației, ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului „Sistem Educațional Informatizat” și respectiv pentru proiectul ce a vizat licențierea Microsoft.

De asemenea, Andronescu ar fi inițiat și avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care s-ar fi urmărit favorizarea firmelor Compaq și Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora și ar fi stabilit, printr-un Memorandum, firmele care să participe la realizarea proiectului, atestând în mod nereal că acestea fac parte dintr-un consorțiu, informează stirileprotv.ro.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*