Ultimele stiri

Efectul Centurii Sud: Robu vrea să pună la plată transportorii ce tranzitează Timișoara

În lipsa Centurii Sud a Timișoarei pe care Guvernul nu dă doi bani, transportorii ce tranzitează Timișoara ar putea fi arși la buzunare, chiar dacă nu au nicio vină. Primarul orașului a anunțat că este dispus, ca în semn de protest pentru ignoranța de care dă dovadă Guvernul, să propună în Consiliul Local introducerea unei taxe pentru autovehiculele de mare tonaj ce tranzitează capitalei Banatului.

„Transportatorii sunt foarte nemulțumiți și vor și mai nemulțumiți dacă noi vom ajunge să adoptăm o hotărâre de Consiliu Local prin care să îi punem la plată, fără a fi ei vinovați, pentru tranzitarea Timișoarei. Noi nu putem să îi lăsăm să ne strice drumurile și clădirile numai pentru că un Guvern nu înțelege. Transportatorii mi-au transmis că ei sunt la fel de deranjați că nu există o centură”, a explicat primarul Nicolae Robu.

În plus, edilul-șef al Timișoarei amenință, în continuare, cu chemarea oamenilor în stradă pentru a susține finanțarea de către Guvern a Centurii Sud. Acesta nu se oprește însă aici și reclamă lipsa de neprofesionalism a Guvernului Ponta.

„România are de suferit în urma superficialității și neprofesionalismului Guvernului Ponta și iată că acest Guvern nu a fost în stare să trimită la Bruxelles un Master-Plan care să fie acceptat. El a fost trimis înapoi spre revizuire”, a mai adăugat Robu.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*